Claudiu Mihut la HACKTM 2023

Ce este HACKTM?

HACKTM este un eveniment anual de hackathon unde programatorii, designerii și oamenii de afaceri se adună și lucrează împreună pentru a crea soluții inovatoare și a crea oportunități valoroase pentru comunitatea IT locală și pentru a îmbogăți ecosistemul tehnologic românesc.

Anul acesta (2023), am ales să particip la HACKTM și să dezvolt un proiect care folosește inteligența artificială.

La ce proiect am lucrat?

În cadrul evenimentului, am dezvoltat proiectul AI55, un program care se folosește de inteligența artificială pentru a putea înțelege o conversație audio cu un utilizator astfel încât la final să genereze un website după specificațiile primite.

La numele proiectului am lucrat cel mai puțin, 55 este numărul mesei pe care am împărțit-o cu fratele meu la eveniment (apropo, el a lucrat la un alt proiect interesant), iar AI… n-are sens să mai explic :D.

Cum l-am implementat?

Proiectul l-am implementat după cum urmează:

  1. Primul pas a fost să preiau semnalul audio de pe orice dispozitiv pe care rulează un browser web și la care este conectat un microfon și să-l încarc pe server într-un fișier audio (wma) .
  2. Al 2-lea pas a fost să preiau acest fișier audio (care poate conține conversații în orice limbă) și să-l transform în text folosind inteligența artificială.
  3. La pasul 3 am folosit API-ul de la OpenAI pentru a trimite textul către ChatGPT pentru a extrage din text un set finit de acțiuni pe care proiectul AI55 le suportă.
  4. În pasul 4 am programat un framework rudimentar pentru dezvoltarea de site-uri care poate fi manipulat folosind acțiunile definite anterior.
  5. În ultimul pas am pus toate aceste componente împreună și am început să le testez.

Ce a rezultat?

Rezultatul a fost surprinzător chiar și pentru mine și a fost bine primit și de către organizatorii evenimentului, care au fost de asemenea, impresionați.

AI55 se bazează pe un limbaj oral simplu și permite utilizatorilor să „discute” cu un framework în timp real despre un site pe care își doresc să îl construiască. AI55 interpretează conversația și transmite instrucțiunile framework-ului, astfel încât acesta să poată construi site-ul web dorit.

Mai sus sunt câteva screenshot-uri cu proiectul AI55, dar o să revin cu o demonstrație video 😉

Participarea la HACKTM 2023 a fost o experiență de neuitat. Am avut ocazia să cunosc oameni talentați și creativi și să dezvolt un proiect de care în alte condiții nu m-aș fi apucat :).

Sper că voi fi prezent și la HACKTM 2024, iar dacă acest articol te-a motivat să fii și tu acolo, atunci și-a îndeplinit scopul. O zi frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *